Pacienți bolnavi de TBC, umiliți de condițiile dintr-un spital din Drobeta-Turnu Severin: Avem bidoane de cinci litri, încălzim apa la soare. Seara ne spălăm în lighean

Pacienți bolnavi de TBC, umiliți de condițiile dintr-un spital din Drobeta-Turnu Severin:  Avem bidoane de cinci litri, încălzim apa la soare. Seara ne spălăm în lighean
Foto: observatornews.ro
Publicat: 13/08/2021, 21:17
Actualizat: 14/08/2021, 11:43

Pacienții internați într-un spital din Drobeta-Turnu Severin au ajuns la capătul răbdării. Deși nu ar trebui să fie expuși unor condiții care să le agraveze starea de sănătate, conducerea spitalului îi lasă să suporte mizeria și spune că nu există o altă soluție. Pacienții cer ajutor.

Un bărbat,  bolnav  de tuberculoză, este obligat să stea înconjurat de praf şi mizerie, deși  ar trebui să fie tratat într-un mediu cât mai steril. Conducerea spitalului dă din umeri și spune că spitalul este în curs de reabilitare.

Pacientul reclamă că mizeria acumulată din cauza lucrărilor din jurul spitalului a atras animale în salonul în care este internat.

„E mizerabil. Este gunoiul pe holuri şi în camere ca la porci. Mai rău. Este zgomot. Este mizerie, praf. Mâţe dorm cu noi în pat, intră peste noi în cameră”.

Înconjurați de mizerie, praf și moloz, pacienții spun că sunt izolați într-un spațiu care le agravează starea de sănătate. Mai mult, un pacient spune că lipsa apei și a unui spațiu în care să își facă nevoile și să se spele este de nesuportat.

„În salon n-avem chiuvete. Avem bidoane de cinci litri, încălzim apa aici la soare, avem un lighean şi seara ne spălăm în lighean cu apă. I-am zis doamnei asistente unde facem şi noi treaba mică? Au zis că în salon, în sticlă. Ne-a adus o sticlă tăiată la fiecare”, spune pacientul.

Echipa Observator nu a primit acordul să filmeze în spital. Exteriorul însă este grăitor. Clădirea este un şantier. Pereţii şi acoperişul au fost decopertaţi, iar la interior muncitorii trebuie să înlocuiască instalaţiile electrice, sanitare şi de încălzire. Conducerea spitalului nu consideră că pacienţii sunt afectaţi în vreun fel.

Ce spune conducerea spitalului

„Avem un spaţiu bine definit, cu culoar, cu saloane şi alte spaţii medicale unde putem interna un număr redus de pacienţi. Dar, într-adevăr, se aude în acea zonă cum se lucreză, dar spaţiul este separat de zona de lucru. Deci, nu intră praf sau muncitori”, spune Elena Bololoi, director îngrijiri medicale Spital Turnu Severin.

Confruntaţi de echipa observator.ro, cu imaginile, reprezentanţii spitalului găsesc o altă explicaţie: „El s-a dus într-un salon dezafectat cred, altfel nu îmi explic. Nu înţeleg cum a ajuns acel pacient acolo”.

Elena Bololoi, director îngrijiri medicale Spital Turnu Severin continuă: Sunt condiţii minime pentru că nu mai sunt acele zone extinse, dar asta nu înseamnă că acele saloane nu au apă. Pentru nevoile fiziologice folosesc, într-adevăr, peturi, dar numai pentru pacientul care e mai greu deplasabil, aşa cum se face pentru orice pacient din Spitalul Judeţean.

Praful este extrem de periculos pentru un pacient care suferă de tuberculoză.

Medic pneumolog, despre impactul prafului asupra unui pacient bolnav de TBC

Elena Vlad, medic pneumolog: Supunerea pacienţilor de tuberculoză la o astfel de poluare le agravează boala şi întârzie vindecarea. La pacientul bolnav de tuberculoză, care luptă cu propria reacţie inflamatorie cu bacilul Koch, se adaugă lupta cu o inflamaţie suplimentară.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și...
×